Ștampilă FRANCO GALATZ falsă

 

16 Noiembrie, 2018Autor: Dragoş Negoiţescu

 

Absolut întâmplător, căutând informații despre ștampila FRANCO GALATZ, am dat peste un fals destul de subtil și care mi-a scăpat la prima vedere a piesei.

stampila franco galatz falsa


La o privire frugală, piesa poate trece foarte ușor drept autentică, marca este autentică, iar piesa în ansamblu arată foarte bine. Însă la o privire atentă se poate vedea că impresiunea ștampilei este atipică, așa că m-am apucat să caut material de comparație.

stampila franco galatz     stampila franco galatz


stampila franco galatz


După ce comparam cele trei exemplare autentice de mai sus cu exemplarul nostru, cred ca pentru cei mai mulți lucrurile sunt destul de evidente. Totuși pentru cei care nu s-au prins, le recomand să compare zonele indicate mai jos, adică spațiul dintre cadrul stâng al ștampilei și FRANCO, și distanța dintre cadrul GALATZ și cadrul drept. De asemenea bucla cadrului inferior este mult mai accentuată la ștampila noastră, o diferența se poate observa și la cadrul superior însă este ceva mai subtilă.

stampila franco galatz falsa


Luând în calcul toate detaliile prezentate mai sus, putem concluziona că ștampila este falsă. Piesa a făcut parte din oferta casei Corinfila, o casă de licitații cu o reputație foarte bună. Greșeala este omenească și până la o limită scuzabilă, nu cred ca este vorba despre rea-voință aici, doar neatenție.

stampila franco galatz falsa