Ștampilele cu draperie
Zile trecute mi-a atras atenția o piesă clasică interesanta pe eBay, este vorba despre o marcă Principatele Unite, anulată cu ștampila Draperie Mare (DR64).
Ștampilele "cu draperie" și-au capatat aceasta denumire datorita ornamentului din partea superioara, ornament care conține numele oficiului poștal unde au fost folosite. Au existat doua variante pentru acest tip de ștemplu, Draperie Mica (DR61 - stânga) și Draperie Mare (DR64 - dreapta), abrevierea conține anul în care au fost date în serviciu.
Interesant la aceste ștampile este faptul că nu se știe cu certitudine care era scopul acestora. Consider că cea mai pertinentă ipoteză este că acestea au fost destinate datării actelor poștale oficiale. Doar în mod excepțional a fost folosite și pentru anularea mărcilor poștale. Ipoteza este susținută de multitudinea actelor poștale care poartă aceste stampile (în special facturi poștale), și de faptul că acestea se gasesc foarte rar pe mărci poștale.
Se cunosc doar mărci Principatele Unite și Cuza care poartă ștampila Draperie Mare. În cunoscuta lucrare a lui Kiriac Dragomir (Stampilografie Poștală) la acest capitol s-au strecurat câteva greșeli; lucrarea menționează faptul că "ștampila Draperie Mare nu s-a întâlnit pe mărci" (pag. 91). Afirmația este eronată, chiar în lucrarea menționată, la figura 331 este prezentat un plic cu mărci anulate cu stampila Draperie Mare. Pentru ștampila Draperie Mică nu se cunoaște vreo marcă anulată cu aceasta.
Cert este că și exemplarele de mărci anulate cu Draperie Mare sunt foarte rare, lucru care și-a spus cuvântul în stabilirea prețului piesei de pe eBay, 132 USD.