Obliterările roșii la România Postclasică
Marcofilia (disciplină care se ocupă cu studiul ștampilelor poștale) s-a îmbogățit anul trecut cu încă o lucrare importantă (Ustensile de ștampilat, ștampilele și sigiliile Poștei Române 1852-2017 - Călin Marinescu, 2019), care duce mai departe munca începută de Kiriac Dragomir (Ștampilografie Poștală, 1990). Binențeles că la studiul ștampilelor românești au contribuit și alții, însă cele mai cuprinzătoare studii sunt cele amintite.
Totuși, încă ne lipsește un studiu serios cu privire la tușurile poștale, mai ales pentru perioada clasică, dar și pentru perioada postclasică, din păcate multe informații din acest domeniu sunt cel mult legende plimbate din gură-n-gură; luate la bani mărunți, sunt doar informații de umplutură.
Domeniul este cu atât mai interesant cu cât în filatelia românească se întâlnește un fenoment greu de explicat, și foarte probabil, unic în filatelia mondială. Este vorba despre utilizarea tușului roșu după 1872, deci în perioada postclasică a filateliei românești.
Ștampilele roșii (eliminați din minte orice conotație politică, suntem pe terenul neutru al filateliei) au fost utilizate destul de des în perioada clasică, foarte multe birouri poștale au utilizat tușul roșu, putem aminti: Galați, Bârlad, Bacău, Botoșani București, Iași, etc.
Sunt întâlnite des în combinație cu prima emisiune Cap de Bour, și ceva mai rar cu a doua emisiune Cap de Bour. În 1862, utilizarea tușului roșu devine foarte rară, este foarte rar folosit la anularea primei emisiuni Principatele Unite.
Obliterările roșii sunt mult mai des întâlnite pe documentele poștale, sunt folosite masiv în perioada 1858-1862, însă dispar subit după 1862. În mod sigur a existat o reglementare legală internă/internațională pentru uniformizarea culorii tușului poștal, fapt ce a și generat uniformizarea din Principatele Române Unite, începând cu 1863 este folosit doar tuș de culoare închisă, cu tot felul de varietăți de culoare verde, albastru, violet, negru.
Partea interesantă se petrece în perioada postclasică, mai exact în 1873, când oficiul poștal din Botoșani "went berserk" (en.: a o lua razna) și fără nicio explicație logică reîncepe să utilizeze tușul roșu.
Niciun alt oficiu poștal nu a mai folosit stampile în tuș roșu după 1862, nici măcar stampile auxiliare. A nu se confunda unele stampile complementare ale poștelor străine; asa cum avem mai jos, unde stampila P.D. în tuș roșu aparține poștei Regatului Unit al Marii Britanii.
Fenomenul este cu atat mai interesant dacă luăm în considerare că tușul roșu era folosit în mod curent în alte țari, și putem aminti aici: Marea Britanie, Franța, Austria, Italia, etc.; deci nu putem vorbi despre o violare a vreunei reglementari internaționale prin utilizarea tușului roșu.
Ce pot spune din observații proprii este că în Principatele Române, tușul roșu reapare brusc în 1873 la oficiul poștal Botoșani, și este folosit exclusiv cu ștampila mică cu ornament stea cu 8 raze. Din cunoștintele mele sunt cunoscute doar mărci din emisiunea Paris (1872) anulate cu aceasta ștampilă, personal nu am văzut decât mărci de 10 și 15 bani.
Cert este că până pe la 1900 birourile poștale aveau oarecare autonomie în a-și procura consumabilele, cel puțin în privința tușului este destul de sigur acest fapt. Cel mai bun argument pentru această afirmație este multitudinea de nuanțe întâlnite până la sfârsitul secolului XIX., și mai ales existența unor nuanțe folosite exclusiv de anumite oficii poștale (mai exista cel puțin încă o nuanță care a fost folosită exclusiv de un birou poștal, însă sper să va povestesc despre ea cu altă ocazie).
Ceea ce aș mai aminti este că sunt sigur că nu sunt singurul care a observat această ciudățenie, în licitații se dau lupte serioase când apare câte un "botoșani roșu". Și chiar la Muzeul Recordurilor din București am observat un frumos exemplar de 10 bani Paris obliterat cu o dată târzie din iunie 1873, care avea un loc aparte în expoziția permanentă.