Falsurile Sperati, partea a II-a

 

12 Ianuarie, 2017Autor: Dragoş Negoiţescu

 

Din prima parte a acestui articol am vazut că faximilele lui Jean de Sperati s-au dovedit aproape nedetectabile, am vazut că acesta reușise să reproducă toate caracteristicile mărcilor autentice (desen, hârtie, filigram, dantelură și gumă).


Arta lui Jean de Sperati



Cu puțin timp înainte de a muri, unul din ultimii membrii ai Consiliului Asociației Filatelice Britanice (BPA) din 1932, Stanley Phillips dezvăluia colaboratorilor sai apropiați că falsurile Sperati erau cunoscute încă din 1932, însă s-a considerat că sunt atât de periculoase că s-a preferat subrimarea tuturor informațiilor cu privire la acest subiect. Totuși, fotografii ale acestor falsuri au fost trimise celor mai cunoscuți dealer-i de mărci din Franța, Austria și Germania.

Edwin Mueller publică în 1949 cel mai competent studiu al falsurilor realizate de Sperati, acest studiu aducea o contribuție foarte importantă la stoparea activității lui Sperati.

Mueler afirmă pentru prima dată că Sperati descoperise o metodă prin care să dizolve cerneala timbrului original. Astfel, prin procese chimice complexe, se procura hârtia cu dantelura și chiar ștampile autentice pentru falsurile pe care le imprima ulterior în loc. Procesul folosit de Sperati nu etompa culoarea, o îndepărta total, nicio urmă a desenului anterior nu poate fi detectat de analiza cu raze ultraviolete. Dintre falsurile lui Sperati, cam o treime sunt realizate prin acest procedeu. Binențeles acestea sunt și cele mai periculoase. La mărcile cu supratipar experții analizau aceste supratipare și când constatau că acestea sunt autentice, nu mai analizau si celelalte caracteristici ale mărcii.

Sperati folosea de obicei valorile mici ale unei serii pentru recuperarea hârtiei prin procedeul mai sus amintit, iar ulterior folosea hârtia pentru a imprima falsuri ale valorilor mai mari și mai rare. În felul acesta obținea hârtia autentică, supratiparul autentic, dantelura autentică și ștampila autentică. Atunci când nu folosea acest procedeu pentru a-și procura hârtia, folosea hârtie veche cu proprietății asemănătoare cu cea autentică.

Tehnica prin care împrima falsul era si ea excepțională, noul desen se îmbina perfect cu ștampila sau supratiparul original, practic desenul fals lasa impresia ca se află sub ele.

În unele cazuri a folosit același clișeu pentru a imprima diferite culori ale unei mărci, în alte cazuri a folosit clișee diferite. Folosirea mai multor clișee făcea detectarea falsurilor și mai dificilă.

Binențeles că falsurile lui Jean de Sperati au și puncte slabe, însă au meritul de a fi cele mai bune falsuri realizate vreodată. Nimeni nu a mai reușit vreodată să egaleze performanța lui, poate doar unul care nu va fi prins niciodată...

În anul 1954 Asociația Filatelică Britanică (BPA) a cumpărat de la Jean de Sperati, după îndelungi negocieri, pentru o sumă importantă de bani, tot stocul de falsuri pe care acesta îl mai deținea, toate echipamentele folosite pentru realizarea lor și toate registrele cu notițele acestuia.

Totodată, la solicitarea Asociației Filatelice Britanice (BPA), Sperati pune la dispoziție o autobiografie și o lucrare în care descrie cu lux de amănunte tehnica pe care a folosit-o pentru a-și realiza falsurile(4).

Jean de Sperati va continua să realizeze falsuri până la sfârșitul vieții, însa doar pentru placerea lui. După acest episod nu a mai vândut niciun faximil.

Mai jos aveți două filmulețe facute în cadrul London 2015 Europhilex, aici a fost prezentată presa folosită de Jean de Sperati pentru producerea renumitelor faximile, și totodată s-au făcut și demonstrații cu aceasta presa.


      Sursa: Kjell Wikander (YouTube)
                                                     Sursa: Christopher Phillips (YouTube)


Partea I-a       Partea a III-a